Iași Pride este un festival al comunității LGBTQ ieșene (persoane lesbiene, gay, bisexuale și transgender). Aflat deja la a treia ediție, Iași Pride 2023 se va desfășura în perioada 3 – 11 iunie, printr-o serie de evenimente culturale și activități sociale, precum lansări de carte, proiecții de film, discuții, ateliere, teatru, petreceri, și se va încheia cu marșul Iași Pride duminică, 11 iunie, între orele 16:00-18:00, pornind din fața Corpului A al Universității „Alexandru Ioan Cuza” și până în fața Palatului Culturii. Programul actualizat al festivalului se găsește here.
Festivalul este organizat pentru a aduce mai multă conștientizare asupra comunității LGBTQ, a problemelor cu care se confruntă persoanele din această comunitate și a importanței unui Pride într-un oraș ca Iași. Prin evenimentele organizate se dorește construirea unei punți între comunitatea LGBTQ și celelalte comunități active din Iași.
Anul acesta aducem un omagiu memoriei Monalisei și Vasilicăi, două femei transgender din Iași care s-au stins din viață anul trecut. Programul festivalului este dedicat tuturor persoanelor trans din comunitatea noastră, prin contexte și discuții care să ne facă să înțelegem mai bine experiențelor lor viață și problemele cu care se confruntă în România, în special o categorie printre cele mai vulnerabile: femeile trans.
Marșul din data de 11 iunie, o manifestare emblematică a mișcării LGBTQ la nivel mondial, a fost aprobat de Primăria Municipiului Iași pe data de 17 februarie 2023 și se va desfășura în conformitate cu prevederile Legii nr. 60/1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, iar forțele de ordine vor asigura protecția tuturor participanților la marș.
Pe 11 iunie 2023 ieșim în stradă și pentru a cinsti memoria celor două femei din Iași pe care le-am pierdut și pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situația precară în care se află persoanele transgender din România.
Membrii asociației Rise OUT, primul ONG dedicat comunității LGBTQ din Iași, organizează acest festival pentru ca oamenii din comunitate să nu se mai simtă îndepărtați de ceea ce înseamnă viață și cultură queer, militând în același timp pentru vizibilitate și incluziune pe plan local.
Festivalul Iași Pride 2023 este organizat de Rise OUT, sponsorizat de Accenture, Glamazon Romania and Asociația MozaiQ, cu sprijinul Absorbante pentru toate, Acaju, ARAS, Art200, Asociația CIVICA, Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), Checkpoint ARAS Iași, CUIB, FAR cowork & coffee, Gramma Wines, Asociația Identity Education, Institut français de Roumanie à Iaşi, Asociația În Dialog, Asociația Mai Bine, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Q Society, REDU, tranzit.ro/Iași și cu ajutorul partenerilor media Cărturești, NICE! Magazine, Radio Guerrilla and WINK Public Multimedia.
Fotografie header © Ilinca Popescu, WePixel Studios
Ilustrații Iași Pride 2023 © Amalia Vornicu, Bea Hopes
0 Comments